Teenagers
Doamnei directoare Iulia Popescu, fara ajutorul căreia n-aș fi avut inspirația necesară pentru a scrie așa ceva.
-“... a încălcat toate regulile școlii, le-a făcut praf pe cele ale ministerului...”.
Am pufnit, amuzată. Ma lăuda prea mult! Cu siguranță, discursul ăsta era facut de Udrescu. Nea Nae n-ar fi reușit să facă acordul (corect) între pronume și substantiv. Și, desigur, nu se putea ca în monologul domnului director să nu fie inclus preacinstitul minister, ca de! el elaborase legea care cerea uniforme.
Domnul director al școlii, îmboldit de țața Iulița - pardon, doamna directoare adjunctă Iulia Popescu -, a binevoit să îmi acorde unul din rolurile principale în careul din acea zi de vineri. Inevitabil, banala mustrare scrisă. Semnatura copiată din carnetul de note. Părinții plecați.
***
Ora de franceză. Eu, cuminte, în banca mea, cu ochii machiați exagerat cu dermatograf. Negru, desigur.
-Mădălina, ieși afară și șterge-te la ochi, am auzit, după lungi clipe de așteptare, glasul hârșâit al baborniței. Bine măcar că nu observase versurile "vulgare" de la "Degetul mijlociu", scrise cu marker negru pe coperta cărții de francă. La auzul numelui de "Mădălina", toți ochii din clasă s-au ațintit asupra mea. Era evident că toată lumea aștepta un motiv pentru a o ridiculiza pe profă.
-Mă scuzați, doamnă profesoară, am replicat, pe cât de respectuos puteam.
Îmi plecasem capul, altfel buzele ce se încăpățânau să-și ridice colțurile mi-ar fi trădat tonul supus.
-Nu pot să mi-i șterg, în primul rând pentru că n-am cu ce. În al doilea rând, pentru că n-aș reuși decât să întind culoarea. Mie, una, mi se par foarte bine așa cum sunt acum.
A urmat obișnuita criză de isterie.
-Fetițo, ieși afară și stai acolo până te ștregi la ochi!
N-am așteptat să mi se spună de două ori, mai ales că știam că zăpăcitul de la clasa de vizavi, blondul cu ochi albaștri, Sorin, avea ora de sport. M-am trântit neglijent pe balustrada de la intrare, privindu-l, clipind des, zâmbindu-i. Chiar îmi lipsea copilașul ăla.
-Aici erai, Mădălina!
Mi-am dat ochii peste cap și m-am întors, exasperată. În fața mea stătea Stoica, tocilarul nesuferit înamorat până peste urechile-i clăpăuge de mine.
-Deci... La ce te uitai? Aaa, nu-mi răspunde, acu’ am observat că are VII C-u’ sportu’, a afișat un aer pe cât de atoateștiutor, pe atât de ridicol.
N-am răspuns. Nu merita.
-Hai, măi, toată școala știe că ai fost cu Soso. Încă mai ai pe gât urmele... hm!... "pupicilor" de la el. E păcat că v-ați despărțit, o relație așa de pasională ca a voastră..., a continuat să filozofeze, oftând teatral.
Tăceam.
-Serios acum, el încă ține la tine..., a adăugat pe un ton dulceag.
-Lasă asta, cum ai scăpat de babă?
-Nimic mai simplu – am enervat-o. I-am zis că nu pot să ies la tablă, că am otită și că, din cauza asta, mă doare picioru’ drept; s-a enervat și m-a scos afară.
A înecput să-mi nareze eroica întâmplare. Sunetul clopoțelului i-a întrerupt extazul, facându-mă să răsuflu ușurată.
-Uite cum facem: tu te duci la intrarea de la seră; eu o pândesc de aici. Nu cred că e cazul să ne vadă profa, ce zici? i-am sugerat repede.
S-a conformat.
Trecuse un minut... Elevii începeau să iasă. Două minute... VII C-u’ se retrăsese în vestiare. Trei minute... Profii se îndreptau spre fumoar... Patru minute... Curtea se umpluse...
Am ales momentul cel mai nepotrivit pentru a intra în școală – m-am trezit față în față cu profa de francă...
Peste zece minute, pe hol, în fața cancelariei.
-Aaa, asta-i fetița aia cu probleme de la a VII-a D, a conchis doamna directoare, jubilând.
Gesticulam ușor, nu pentru a mă apăra, ci doar pentru a mă afla în treabă, când doamna directoare a găsit de cuviință să mă pocnească peste degete, sub pretextul că ridicam mâna la ea.
Și "Blonda de pe Magheru ", diriga, încuviința din cap fiecare cuvânt al directoarei, care mă certa că "te uiți așa la mine!".
Iar mie nu-mi mai rămânea decât să fredonez "Oops, I did it again!", în timp ce îi făceam cu ochiul lui Tiby, pe care doamna directoare, mult prea ocupată cu mine, nu îl observase fâțâindu-se încontinuu în jurul nostru.
***
Mă ciondăneam râzând cu Sergiu – vroiam să apăs eu pe sonerie. Cum un personaj ilustru ca doamna directoare nu putea să lipsească de la o activitate așa de interesantă și importantă, n-a ezitat să își facă simțită prezența prin obișnuitele-i țipete isterice de "-Nu te mai uita așa la mine!". Mi-a smuls brutal șapca de pe cap, arătând de parcă cea mai mare dorință a ei era să-și înfigă foarfecele în pletele-mi ciufulite. După care, continuând să urle, a început să tragă de pantalonii negri, largi, cu buzunare – de rapper, ce mai ! – pe motiv că nu sunt de stofă. O clipă, am avut impresia că vrea să-i tragă jos de pe mine.
***
19 iunie 2007. Cabinetul directorului. Mama, furioasă. Și directoarea, cu nelipsitul : "-Uitați-vă, doamnă, cum se uită la mine !".
Apoi, desigur, a urmat pedeapsa.
Și transferul.
Subiect: Mici povestioare 
Lun Apr 28, 2008 2:52 pm
